BrasovFANS.ro
Stiri | Poze | Video | Audio | Interviuri
Duminica, 28.05.2017. 00:23am (GMT+3)
  Acasa
  FAQ
  RSS
  Linkuri
  Site Map
  Contact
 
[AMICAL] FC Braşov - SC Popeşti Leordeni 2-1 (2-0) ; FC Brașov așteaptă plata a 230 mii euro de la Steaua ; A demisionat şi Florin Ghimbăşan din funcția de director sportiv FC Brașov ; Florentin Petre ar putea să revină la FC Braşov, împreună cu fiul sau Patrick ; [AMICAL] [VIDEO] CS Vulcan - FC Brasov 0-13
::| Cuvint cheie:       [Cautare avansata] BrasovFANS de 10 ani
 
Meniu  
  EYOWF 2013 | Brasov
  Vocea Suporterilor
  FC Brasov
 » Lotul
 » Conducerea
  Liga 1
 » Clasament Liga 1
  Liga 2
 » Corona Braşov
 » Unirea Tărlungeni
  Liga 3
  Liga 4
 » Forex Braşov
 » Royal Ghimbav
 » Victoria Bod
 » CSM Făgăraş
 » FC Brasov II
  Liga 5
  Cupa Romaniei
  Handbal
 » Corona Braşov Handbal
 » Rom Cri Brasov
  Tenis
  Campionii
 » Nova TV direct
  Zona Neutra VIDEO
  Novanta Minuti
  Diverse
 » Rugby
 » Auto
 » Futsal
 » Hochey
  Galeria FOTO
  Galeria VIDEO
  Baschet
  Stiri Adunate
  ::| Newsletter
Numele tau:
Email tau:
 
 
 
Handbal » Corona Braşov Handbal
 
Corona Brasov - HCM Baia Mare 29-28
Vineri, 19.09.2014. 10:25am (GMT+3)

La Braşov, handbalul feminin are un viitor frumos. În jurul Aureliei Brădeanu, o handbalistă fabuloasă, cu siguranţă cea mai bună jucătoare din Liga Naţională, se poate construi o echipă care să facă performanţă la cel mai înalt nivel. 
 
În runda a 5-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, la Sala Sporturilor „D. P. Colibaşi” au venit „galacticele” de la HCM Baia Mare, o grupare care a transferat aproape o echipă în această vară. Au fost aduse jucătoare cu    C.V.-uri impresionante, iar conducătorii maramureşeni se vedeau deja în Final Four-ul Ligii Campionilor. 

La Braşov nu s-au făcut transferuri multe, însă handbalistele venite au reuşit să se integreze perfect şi să aducă plusul aşteptat. Cel mai important este că Aurelia Brădeanu a rămas sub Tâmpa, iar Oana Bondar, o apărătoare de clasă, luată tocmai de la Baia Mare, era pionul de care Corona avea mare nevoie. Deşi toată lumea mizează pe „selecţionatele” pline de straniere de la HCM Baia Mare şi CSM Bucureşti în lupta pentru titlu, Corona Braşov a arătat că se poate „bate” şi că poate învinge astfel de grupări multinaţionale.

Meciul cu HCM Baia Mare a început prost pentru gazde. Câteva decizii neinspirate ale arbitrilor (oare de ce FRH nu a delegat un cuplu internaţional la această confruntare?), câteva ratări ale fetelor lui Bogdan Burcea şi HCM Baia Mare s-a desprins. A fost 1-4 în minutul 9 şi 5-10 după primul sfert de oră, dar braşovencele nu au cedat. La pauză, oaspetele mai aveau doar două goluri avans, iar fanii din tribune continuau să spere. 

Partea a doua a debutat rău, băimărencele conducând cu 18-13 în minutul 33. Din acel moment, „rulmentistele” au evoluat aproape perfect şi au pus la respect trupa lui Costică Buceschi. După şase minute de vis, în care apărarea a funcţionat ceas, iar Brădeanu, Zamfir şi Burghel au făcut ce au vrut în atac, Corona a trecut în avantaj, 19-18. Apoi, cele două formaţii au fost alternativ la conducere, însă ritmul a fost impus de handbalistele noastre. Finalul a fost unul cu adevărat incendiar. La 26-26, Aurelia Brădeanu a marcat două goluri incredibile, cu două trasoare care au pus mingea în vinclul porţii Paulei Rădulescu. Când mai erau doar 22 de secunde, oaspetele au reuşit să egaleze, dar Burghel nu a fost de acord ca echipa să piardă două puncte după o asemenea evoluţie şi a înscris golul victoriei cu 11 secunde înainte de final, 29-28.

Pentru Corona au marcat: Brădeanu şi Zamfir - câte 6 g, Burghel şi Chiper - câte 5 g, Raţiu şi Hotea - câte 2 g, Bondar, Tudor şi Pricopi - câte 1 gol. De remarcat şi prestaţiile portarilor Denisa Dedu şi Ana Maria Mârcă, cele două contribuind la acest succes. 

Golurile formaţiei din Baia Mare au fost date de: Buceschi - 8, Georgijevska, Marin şi Ardean - câte 5, Lobach - 3, Herrem şi Nechita - câte 1.

Astfel, după cinci etape, Corona are punctaj maxim şi asteaptă cu încredere alte două meciuri tari, de această dată în deplasare, cu HCM Roman, luni, şi cu CSM Bucureşti, în etapa a opta. Între cele două întâlniri va fi duelul de pe teren propriu cu Rm. Vâlcea.

„Rămânem cu picioarele pe pământ”

La conferinţa de presă de după partidă, antrenorul braşovencelor, Bogdan Burcea, a comentat: „Suntem fericiţi. Le-am spus fetelor în vestiar, înaintea meciului, un singur lucru: «Acum veţi demonstra că nisipul din adidaşi şi munca din perioada de pregătire nu au fost în zadar». Fetele merită felicitări, au crezut în potenţialul şi în valoarea lor. Au fost şi greşeli, nu puţine, fără de care victoria noastră ar fi fost mult mai clară. Am întâlnit, totuşi, Baia Mare, o echipă extrem de valoroasă, trebuie să ţinem cont şi de acest lucru. Mă bucur că am reuşit să învingem punctul forte al adversarelor, poarta, iar apărarea noastră a fost excepţională. Fetele au crezut, au stat în picioare, au luptat, au alergat, s-au dăruit. Este doar o victorie, dar una mare, iar satisfacţia e enormă. Pentru mine, Aurelia Bărdeanu este cea mai mare sportivă cu care am lucrat. A ajutat enorm această echipă. Normal, mai are şi momente în care greşeşte, dar este om, nu robot. Nu ne hazardăm, este o victorie frumoasă, însă rămânem cu picioarele pe pământ. După un astfel de deznodământ, nu vreau să vorbesc despre arbitraj”. 


O victorie cât... Baia Mare
La rândul ei, Aurelia Brădeanu a opinat: „O victorie mare cât... Baia Mare. A fost greu, a fost presiune, ne-am dorit enorm să câştigăm. Am început mai ezitant, dar important este că nu am cedat în nici un moment. Am avut încredere, ne-am dăruit şi am obţinut acest rezultat. Am demonstrat şi în sezonul trecut că ne putem «bate» cu echipele puternice. Vom lua fiecare meci în parte, o să urmeze multe partide grele, dar am încredere că ne vom demonstra valoarea. Le dedic oamenilor care vorbesc frumos de mine această victorie...”.

Preşedintele secţiei de handbal a clubului Corona, Vasile Kraila,  ne-a declarat la finalul întâlnirii: „A fost un meci care s-a câştigat în primul rând cu sufletul. Aceste fete, conduse în teren de fantastica sportivă care este Mica Brădeanu, au crezut mereu în victorie şi au luptat pentru ea până la ultima picătură de energie. N-au cedat nici atunci când erau conduse cu 4-5 goluri şi au întors soarta partidei în stil de mari campioane, în faţa unor adversare de marcă, românce şi străine. Aceeaşi maximă determinare am văzut-o şi pe banca tehnică. Le mulţumesc fetelor pentru marea bucurie pe care ne-au oferit-o, mulţumesc şi antrenorilor pentru modul în care au pregătit această dispută. Am fost mai echipă decât HCM Baia Mare şi aceasta este atitudinea care trebuie să ne caracterizeze mereu, dincolo de scorul cu care se termină un meci. Nu în ultimul rând, vreau să mulţumesc publicului, care a creat o atmosferă superbă şi ne-a fost alături pe toată durata meciului. Iată că începe să se confirme faptul că n-am greşit atunci când am pornit la Corona proiectul «100% handbal românesc» , pentru susţinerea valoroasei şcoli de handbal din România, şi încercăm să-l ducem mai departe aşa cum putem şi cât se va putea. Handbalul românesc are mari valori şi va produce valori în continuare dacă este sprijinit, încurajat şi dacă avem grijă ca aceste valori să nu se piardă pe drum”.  

De partea cealaltă, „profesioniştii” de la Baia Mare, necăjiţi probabil, nu   s-au mai prezentat la conferinţa de presă. Să nu facă aşa ceva prin Liga Campionilor, unde repercusiunile sunt altele... 

CLASAMENT

Pos.EchipaJucVEPGMGPVAEAVDEDPtsAPtsDPts
1CSM Bucuresti55001619820306915
2ASC Corona 2010 Brasov550014810420306915
3HCM Baia Mare540115812120206612
4HC Dunarea Braila540114712630109312
5HCM Roman531112011310213710
6HC Zalau53021371372010639
7SCM Craiova53021051122010639
8CSM Unirea Slobozia52031201382000606
9HCM Rm Valcea51221201211101415
10CSM Cetate Devatrans51131311531100404
11Universitatea Neptun Constanta51041131300010033
12U Alexandrion Cluj50231401730101112
13CSM Ploiesti50051041370000000
14SC Muresul Tg Mures50051131540000000
tex

<< Nota: Comentariile anonime cu atac la persoana, nu se accepta! >>

Commentarii (0)       Yahoo Messenger Yahoo M     Print        Recomanda        Sus


Alte ştiri:
Start lansat pentru junioarele III de la Corona (12.06.2014)
Corona Brasov - HCM Baia Mare // 14 mai, miercuri, ora 18:45 (14.05.2014)
Programul Cupei Romaniei la handbal feminin 23-37 aprilie 2014 (09.04.2014)
HCM Roman - Corona Brasov // vineri, 7 martie, ora 19:30 (07.03.2014)
Corona Brasov - CSM Bucuresti 26-22 (13-12) (01.03.2014)
Corona Braşov - CSM Bucureşti  - vineri 28 feb, ora 19:45 (28.02.2014)
Chiar se putea mai mult la Baia Mare! (26.02.2014)
ASC Corona 2010 Brasov - Univ. Neptun Constanta 31-26 (20-21) (07.02.2014)
[Amical] Corona Brasov - CSM Bucureşti 45-41 (17-16) (28.08.2013)
Fetele de la Corona vor juca un amical în compania campioanei Europei (04.06.2013)



 
  ::| Calendar
May 2017  
Du Lu Ma Mi Jo Vi Sa
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      
 
::| Stiri Importante
[Cupa EHF] Corona Brașov - HCM Roman, duminica ora 15:00
Victorie trasă de păr: Corona Braşov – HCM Roman 24-23 (12-12)
Corona Brasov a revenit cu antrenamentele in sala
Corona Braşov va întîlni echipa rusă Astrakhan Astrachanocka!
Corona Brasov - HCM Baia Mare 29-28
Start lansat pentru junioarele III de la Corona
Corona Brasov - HCM Baia Mare // 14 mai, miercuri, ora 18:45
Programul Cupei Romaniei la handbal feminin 23-37 aprilie 2014
HCM Roman - Corona Brasov // vineri, 7 martie, ora 19:30
Corona Brasov - CSM Bucuresti 26-22 (13-12)

Brasovfans.ro
[SUS]
Creative Commons License
Pagina Suporterilor Brasoveni de Czika Levente este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Fără Opere Derivate 3.0 România.
Bazată pe opera disponibilă la www.brasovfans.ro.
Permisii dincolo de aria acestei licente ar putea fi disponibile la http://www.brasovfans.ro.
Pagină găzduită de LeviKreator.net