Antrenorul lui FC Braşov, Daniel Isăilă, vrea o victorie in meciul cu Universitatea Cluj, primul din acest sezon in fata propriilor suporteri.
„Vom da totul sa obtinem toate cele trei puncte puse în joc. Nu mă mulţumesc cu un egal, si cred ca e normal să fie aşa, indiferent de adversarul pe care îl avem în fata. Vom avea un un meci dificil, pentru că Universitatea Cluj vine la Braşov cu orgoliul rănit dupa esecul din prima etapa.
Claudiu Niculescu este un jucator bun, care nu mai are nevoie de multe prezentări. Eu nu cred că pericolul vine doar din partea Niculescu, ci din forta grupului. Nu cred că un fotbalist poate de unul singur să castige un meci. Eu am mare încredere în echipa mea şi cred ca putem obtine victoria.
Este primul meci pe teren propriu din acest campionat, astfel ca astept ca suporterii sa vina in numar mare la stadion si sa ne sustina. Avem mare nevoie de sprijinul fanilor. Nu ma gandesc acum la meciul cu Steaua. Jocul cu Universitatea Cluj este cel mai important pentru ca este primul, apoi vom avea timp sa pregatim si jocul cu Steaua", a declarat Daniel Isăilă la conferinta de presa organizata astazi de FC Brasov.
În meciul cu Universitatea Cluj, programat duminică, Daniel Isaila si Danut Oprea nu vor putea conta pe serviciile lui Peter Majernik, suspendat, iar Valentin Bădoi este incert.
Bilete FC Brasov - U Cluj
FC Brasov anunta ca biletele pentru partida dintre FC Brasov si Universitatea Cluj contand pentru etapa a 2-a a Ligii I, sunt disponibile la casele de bilete ale stadionului incepand de vineri 30 iulie 2010.
Preturile biletelor pentru meciul cu Universitatea Cluj sunt urmatoarele:
Peluza - 15 lei
Tribuna a II-a - 15 lei
Tribuna I - 20 lei
Sectoarele S si T - 30 lei
Fotolii - 100 lei
Programul caselor de bilete este urmatorul:
Vineri, 30 iulie - 10:00 - 18:00
Sambata, 31 iulie - 10:00 - 18.00
Duminica, 1 august- incepand cu ora 10.00