Cândva, unul dintre cei mai mari “stegari” a spus următoarele: “Aveţi
de apărat onoarea de a fi stegari!”. Iar noi suporterii o apărăm zi de
zi. Publicăm articole, vorbim despre fostele glorii, visăm la
viitoarele, le spunem prietenilor noştri cât de frumos este să ţii cu FC
Braşov. Voi, cei care conduceţi destinele clubului, aveţi această
onoare? Noi, suporterii, suntem înclinaţi să credem că nu. Dacă aţi avea
această onoare, nu aţi mătura pe jos cu onoarea Steagului. Ploeşteanu,
Năftănăilă, Proca, Ivăncescu şi Adamache bat acum la porţile raiului
şi-l imploră pe Sfântul Petru să-i lase să vină din nou printre noi,
muritorii, pentru a putea îndrepta lucurile la acest club.
Plecarea lui Dinu Gheorghe a fost primită, vă vine sau nu să credeţi,
cu entuziasm sub Tâmpa. Speram că în sfârşit vom ieşi din sfera de
influenţă vişinie. Dar tot entuziasmul ne-a fost astăzi, 8 iulie 2010,
pur şi simplu retezat prin aflarea veştii că Marian Rada va fi noul
antrenor al Steagului. Se pare că deşi departe de Braşov, “domnul” Dinu
Gheorghe continuă să fie cel care stabileşte cursul evenimentelor sus la
munte. Fără doar şi poate această “numire” este opera fostului (slavă
Domnului) preşedinte, care are în vedere probabil încheierea unei
“asigurări” în galben şi negru pentru sezonul care vine. FC Braşov,
Steagul Roşu Braşov, reprezintă pentru noi mai mult decât un club de
fotbal aflat la discreţia celor cu bani. Dacă încă nu aţi aflat că sunt
lucruri ce banii nu le pot cumpăra, o să aflaţi. Mândria de a afirma cu
fruntea sus că suntem “stegari” este unul din acest lucruri. Nu este
condiţionată de nici o sumă, doar de două culori mari şi late. Cu toată
încercarea de a transforma acest club într-un soi de maşinuţă
teleghidată care să facă stânga-dreapta atunci când interesele dictează,
vă promitem că nu veţi avea sorţi de izbândă.
Liga Suporterilor Stegari se arată profund nemulţumită de instalarea,
în condiţii atât de dubioase, mai ales pentru club, a domnului Marian
Rada. Punem la îndoială atât competenţele sale ca antrenor cât şi
loialitatea faţă de echipă, motiv pentru care acordăm conducerii FC
Braşov un ultimatum până duminică, 12 iulie 2010, pentru înlocuirea lui
Marian Rada cu un alt antrenor. În cazul nerespectării acestei dorinţe
ne vom vedea puşi în situaţia de a rezolva prin propriile puteri această
situaţie indezirabilă.
Dorim doar respect şi decenţă. Nu călcaţi în picioare
tradiţia şi onoarea acestui club.